Artists

Promenadă în anii 1920

După o absență remarcabilă, nu puteam să nu revin cu ceva la înălțimea așteptării. Prietena mea Florina A. Bereschi, autoarea romanului Moștenirea, are o nouă surpriză literară pentru noi. Iar asta va implica o promenadă înapoi în sclipitorii ani 1920. Mă simt onorată să fiu deja la curent cu povestea, și pentru a vă da a o idee despre motivul fascinației mele, vă prezint un interviu cu arhitecta de cuvinte.

Vreau să încep prin a-ți mărturisi și public nivelul înalt de încântare și împlinire pe care mi l-ai dăruit prin lectura asta! Cum ți-a venit ideea să scrii povestea?
A fost o provocare. Cunoscătorii nu m-ar fi văzut niciodată scriind o poveste de iubire, așa că a trebuit să scriu una, dar am făcut-o în legea mea.

De ce aș citi cartea asta?
De dorul unei lecturi ca pe vremuri.

De ce ai ales anii ‘20 ca perioada a acțiunii?
Anii ‘20 sunt extrem de ofertanți ca exploatare de caractere dar și ca îmbinare de misticism, eleganță, citadin, dramă.

Care a fost cea mai mare provocare scriind această carte?
Să fac doi oameni să se îndrăgostească unul de altul.

Cum îți găsești inspirația?
Nu cred că o găsesc. Îmi dă câte o palmă și sunt forțată să întorc și celălalt obraz. Dispare în neant și se întoarce când are ea chef.

Ce ai schimba din procesul de scriere, uitându-te înapoi?
Lipsa de răbdare. De multe ori te grăbești să ajungi la scenele-cheie din poveste și uiți că punctele de legătură sunt, poate, și mai importante.

Dar din firul povestii?
Nimic. Când se pune punct la poveste, ai sacrificat-o lumii deja.

Când ai știut care va fi finalul cărții?
În general cred că tot timpul știu sfârșitul și nu începutul prima dată. Mai mult ca sentiment, în ce notă vreau să închei povestea.

Care este autorul/a care te-a inspirat să iubești scrisul?
Toți care au reușit să creeze o realitate alternativă, coerentă, care să mă facă să mă întreb de realitatea mea. Totuși, fascinația mea față de scris a izbucnit când abia învățasem să citesc. Fratele meu scria pentru revista școlii și am pus ochii pe o poveste de-a lui, ceva casă bântuită vizitată de un grup de copii. Nu o să uit niciodată impactul pe care l-a lăsat asupra mea scena unde copii urcă scările acelei case bântuite. Nu-mi aduc aminte cuvintele ci sunetul, frica și curiozitatea, parcă am dat peste ceva secret.

 

În speranța că v-am stârnit curiozitatea, rămâneți aproape!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *